Aliant Noutăți

Aliant: Roboți software în sectorul public? Aliant crede ca da

Written by ANTRO | 01.05.2023 13:06:00

Business-ul integratorului IT Aliant a crescut anul trecut cu 16%, la 9,6 milioane de euro, iar compania mizează pe o evoluție ascendentă și în acest an, bazându-se, printre altele, pe implementarea roboților software, tehnologie de automatizare a proceselor repetitive pentru care are discuții cu clienți din multe domenii, atât private, cât și din sectorul public. Roboții software este o tehnologie cunoscută în România mai degrabă datorită succesului UiPath. “Avem un număr de clienți de RPA (Robotic Process Automation) în creștere și simțim un potențial foarte bun pe piață. Aliant folosește tehnologia RPA Tailent, iar aici avem avantajul unei soluții bine calibrate pe segmentul IMM-urilor. Aliant are competențe RPA și pe alte platforme, însă credem că Tailent oferă o democratizare a RPA-ului de care IMM-urile au mare nevoie. Sigur, este necesar un anumit efort de educare a clienților despre ce înseamnă roboțeii software RPA și ce avantaje apar în business, pentru că uneori există anumite percepții false: fie că sunt doar pentru companiile mari sau că sunt costisitoare ori că implementările sunt greoaie”, afirmă Bogdan Ciubotaru, managing partner Aliant.

Compania poartă discuții cu clienți din multe domenii de activitate, majoritatea din sectorul privat, dar și din zona publică, și susține că din momentul în care clienții înțeleg cum funcționează un robot software RPA identifică relativ repede procesele care pot fi automatizate: în general, primii roboți RPA își încep treaba în departamentele financiar, logistică și HR, însă lista se poate extinde rapid. Parteneriatul dintre Aliant și Tailent privind soluția RPA dedicată IMM-urilor a fost anunțat anul trecut. Liderul mondial al acestui domeniu este altă companie fondată de români – UiPath, acum cu sediul în SUA, listată anul trecut la bursa de la New York, cu o capitalizare de aproape 20 de miliarde de dolari. Aliant - specializată în proiectarea și integrarea de soluții de infrastructură și principalul distribuitor de soluții Xerox pe piața din România - are birouri în București, Iași și Bacău, și un portofoliu peste 400 de clienți, atât companii mari sau de dimensiuni mai reduse, cât și parteneri din zona de distribuție.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/roboti-software-in-sectorul-public-aliant-integrator-it-potentialul-pietei-este-foarte-ridicat-avem-discutii-cu-clienti-din-multe-domenii-majoritatea-private-dar-si-din-zona-publica-20613453