" Piața este mai precaută în ceea ce privește proiectele, însă investițiile în IT și tehnologie rămân prioritare pentru dezvoltarea companiilor" - Interviu cu Bogdan Ciubotaru, Managing Partner Aliant
IT Channel: Începutul acestui an a fost unul favorabil pentru Aliant. Ce ne puteți spune despre evoluția companiei până la acest moment al anului 2023 (comparând și cu momentul similar din anul precedent)?
Bogdan Ciubotaru: În prima jumătate a anului am obținut rezultate cu 20% mai bune comparativ cu anul precedent, peste obiectivele pe care le stabilisem. Din a doua jumătate a anului am început însă să observăm o impredictibilitate în creștere, care ne-a afectat performanța în anumite zone și ne-a ajutat în altele. Față de anul trecut simțim un context general rezervat, piața este mai precaută în ceea ce privește proiectele, însă investițiile în IT și tehnologie rămân prioritare pentru dezvoltarea companiilor, întrucât factorii de decizie au înțeles importanța de a fi competitiv într-un mediu tot mai digitalizat.
IT Channel: Și în acest an, una dintre principalele direcții de dezvoltare ale industriei IT&C este sustenabilitatea. În plus, acestui cuvânt cheie i s-a alăturat Artificial Intelligence. Ce ne puteți spune despre evoluția pieței autohtone în aceste zone și despre modul în care cele două se întrepătrund în business-ul românesc?
Bogdan Ciubotaru: Sustenabilitatea ar trebui să fie mai puțin o declarație strategică și mai mult o practică recurentă, născută dintr-un set de valori comune, înrădăcinate în organizație. Atunci când dezvoltarea se face armonios cu mediul înconjurător, consumând mai puține resurse și reducând amprenta de carbon, beneficiile sunt multiple, atât pentru companii, cât și pentru indivizi, însă motivația de a face ceva concret variază de la caz la caz.
Din acest punct de vedere, inteligența artificială poate să ajute întrucât poate optimiza procesele, reduce consumul de energie și resurse și contribui la dezvoltarea soluțiilor inovatoare pentru problemele legate de mediu. Spre exemplu, tehnologia AI poate fi folosită pentru optimizarea rețelelor energetice, monitorizarea și gestionarea eficientă a resurselor naturale sau îmbunătățirea eficienței energetice în clădiri.
Cel mai important în cazul pieței autohtone este că sustenabilitatea și inteligența artificială sunt subiecte pe masa mai multor companii, iar asta ne dă speranțe că într-un viitor apropiat societatea românească în ansamblul ei va reuși să facă pași importanți în această direcție.
IT Channel: Transformarea digitală este o zonă cheie a companie Aliant, prin Digital/Hyper Automation – RPA, Chatbots, Low Code și XR / AR. Cum au răspuns în acest an companiile românești trend-urilor globale și ce ne puteți spune despre zonele de dezvoltare aferente acestei piețe preconizate pentru 2024?
Bogdan Ciubotaru: În ceea ce privește Transformarea Digitală și Hyper Automation, am observat o creștere a cererii din partea companiilor de dimensiuni medii pentru soluții de automatizare, având ca obiectiv eficientizarea și îmbunătățirea performanței. Tehnologiile ce fac posibil acest obiectiv sunt acum accesibile, iar implementările se pot face într-un timp suficient de scurt, astfel încât noile avantaje competitive să poată fi rapid folosite pe piață.
În suita noastră de Hyper Automation furnizăm soluții bazate pe RPA, Chatbots, Low Code și AI, care deși încă are o adopție redusă, va avea o creștere semnificativă în următorii ani, generând soluții mai bune în marea majoritate a domeniilor. Anul 2024 va fi un an de maturizare în anumite tehnologii de automatizare, cum este RPA, spre exemplu și de adopție mai rapidă pentru altele, cum este AI. Vedeta va rămâne în continuare AI, cu potențialul său uriaș de aplicații, pe care acum îl putem doar întrezări.
IT Channel: De curând ați anunțat parteneriatul cu Sharp. Ce înseamnă pentru Aliant și piața românească de print această asociere?
Bogdan Ciubotaru: Ne dorim să putem oferi clienților soluții de calitate care să răspundă foarte bine nevoilor pe care le au în business, indiferent de tehnologie. Parteneriatul încheiat cu Sharp pe zona de printing este aliniat acestui obiectiv. Piața continuă să fie volatilă, cerințele clienților reflectând acest fapt, iar asta ne duce către o strategie de diversificare a portofoliului de printing.
Includerea Sharp în portofoliul de printing, alături de Xerox – partener strategic al Aliant de 30 de ani, reprezintă o creștere a capacității noastre de a ne adapta și furniza soluții bine calibrate pe nevoile clienților noștri, fie că vorbim despre servicii de printing sau de distribuția de echipamente și consumabile.
IT Channel: În prima parte a acestui an ați declarat că Aliant estimează o creștere a cifrei de afaceri, prin două direcții strategice, creșterea prin achiziții și diversificarea portofoliului. Cum se vede evoluția pentru cele două direcții strategice acum, la final de 2023?
Bogdan Ciubotaru: Pe final de an putem spune că pe ambele direcții strategice suntem în punctul pe care ni l-am dorit. În ceea ce privește diversificarea, am adăugat tehnologii și parteneri noi cu care lucrăm atât în Hyper Automation cât și în Printing, iar asta ne deschide oportunități pe care în trecut le accesam mai greu și ne crește în același timp nivelul de competitivitate.
De asemenea, suntem într-un stadiu avansat în ceea ce privește o achiziție ce are rolul de a ne consolida portofoliul de IT și Hyper Automation, pe care sperăm să o anunțăm curând.
IT Channel: În fiecare an aveti colaborări cu mediul academic din țară. Ce noutăți aveți în acest an și care sunt planurile pentru 2024?
Bogdan Ciubotaru: Suntem interesați să dezvoltăm parteneriatele pe care deja le avem cu instituțiile din mediul academic din România, un exemplu este cursul de RPA susținut de Tailent și Aliant la Universitatea Ioan Cuza din Iași, și de asemenea să deschidem proiecte cu noi universități. Ne dorim să explorăm oportunități prin care să aducem tehnologiile inovative mai aproape de studenți, astfel încât aceștia să le poată experimenta și înțelege mai bine, reducând decalajul între ce învață efectiv studenții și ce abilități sunt cerute în business și în viața reală.